sâmbătă, 3 martie 2012
Tortulet cu jucarie elefantel
Acest tortulet este deosebit prin faptul ca este micut, cu foarte putin decor, dar foarte spectaculos. De aceea m-am gandit sa il postez. El are 2,5 kg cu tot cu pasta cu care este imbracat si cu decorul aferent. Asemeni Cameliei, cea care mi l-a comandat, foarte multe persoane imi solicita torturi mici, pentru evenimente restranse, in cadrul familiei. Este drept ca oamenii imi cer decoruri complexe pe torturi mici, ceea ce este imposibil de realizat. Asa ca astazi va voi prezenta acest tort cu un decor minimal, dar foarte nostim. El este tortul Otiliei care a implinit un anisor, iar mamica ei Camelia, s-a gandit ca cel mai potrivit decor ar fi o replica a jucariei preferate a micutei. Un elefantel din plus. De fapt o elefantica, cu fustita si fundite. Am reprodus-o intocmai, incercand sa sugerez ca este din tesatura, ca este cusuta, ca este moale, asa cum le place copiilor. Dar cum nu puteam eu sa las un tort doar cu elefantelul care se plictiseste singur, am adaugat niste fluturasi, niste floricele, cu mijlocul facut dintr-un nasture. Mergand pe aceeasi linie, am completat decorul cu litere cu tighele, cu nasturi, cu panglica asemenea.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Intr-adevar, ati reusit ce v-ati propus. Felicitari! Anca
RăspundeţiŞtergereMultumesc Anca. Am dorit sa arat ca si un tort cu decor minimal, poate fi foarte frumos, nemaivorbind de aspectul financiar.
ŞtergereПрекрасна е !Изключителна!
RăspundeţiŞtergere...la fiecare tort, primul impuls e sa zambesc, pur si simplu ma binedispun decorurile! E atat de dragut, de vesel, o incantare...
RăspundeţiŞtergereDana
Daca torturile mele reusesc sa aduca un zambet pe fata oamenilor, atunci scopul a fost atins.
ŞtergereSUPERB! EXCEPTIONAL! FELICITARI!
RăspundeţiŞtergereDana, multumesc, si este o mare bucurie sa te vad pe blogul meu.
ŞtergereVa multumim din tot sufletul pentru tortulet.
RăspundeţiŞtergereEl a starnit pe fata Otiliei exact starea de bucurie pe care scontam:). Imediat ce a vazut-o pe Paula (elefantica preferata), a si vrut sa o insface de pe tort:). Si gustul a cucerit-o! Sa stiti doamna Viorica, ca nasturii si floricelele au fost delicioase:P. Astazi am descoperit zaharul, prin intermediul acestor decoratiuni (Otilia).
A fost o surpriza foarte placuta pentru micutul nostru martisor.
Inca o data mii de multumiri si un pupic dulce de la Otilia-Dara.
Camelia si Adi
La multi ani Otiliei. Un martisor dulce.
ŞtergereSimplu dar de mare efect iar bucuria micutei a fost cea mai mare multumire a ta.Felicitari!Tizza ta
RăspundeţiŞtergereMultumesc. A iesit un tortulet tare dragut.
Ştergereun dulce martisor de plus!dar spectaculos!
RăspundeţiŞtergereMultumesc Elena. Chiar este spectaculos.
ŞtergereViorica, felicitari pentru blogul fiicei tale, Alexandra. L-am vazut si imi dau seama cat de fericita si implinita te poti simti. Ce poate fi mai minunat, decat sa stii ca fetele tale te urmeaza ! Mihaela
RăspundeţiŞtergereMultumesc Mihaela. Chiar ma simt implinita. Ambele fete ale mele, sunt talentate. Irina, lucreaza aici cu mine, iar Alexandra, de ea ce sa mai spun ? Este o mare curajoasa. Ea locuieste la Constanta, si primeste de la mine lectii, doar cand vine in Bucuresti. Sunt tare mandra ca are blog, si unde o sa ii puteti vedea creatiile dulci.
ŞtergereCa orice tort este minunat. Nu stiu de unde faci rost de paturicile astea asa de frumoase, sau poate ca le creezi tu. Mi-ar place si mie sa urmaresc blogurile ficelor tale. nu stiu unde sa le caut. Rosemary
RăspundeţiŞtergereDoar Alexandra are blog. Deocamdata. Si il gasesti in staga paginii mele, la bloguri pe care le urmaresc. Torturi de vis, se cheama.
Ştergerede cate ori am timp, imi delectez privirea cu torturile dumneavoastra. Decorurile sunt nemaipomenite, desprinse parca din povesti Felicitari! Va admir si va iubesc! Iubesc tot ce faceti!
RăspundeţiŞtergereSi eu te iubesc pe tine si pe toti cei ce imi apreciati arta.
Ştergere