duminică, 2 octombrie 2011
Banner-ul, placuta cu nume, pas cu pas
Astazi, fiind Duminica, am ceva mai mult timp si m-am gandit sa va arat cum se face banner-ul pe care se scrie numele sarbatoritului.
Ideea realizarii acestuia mi-a venit amintindu-mi o activitate din adolescenta. Mama mea facea broderii. Pentru acest lucru trebuia sa transfere desenul pe tesaturi fine. Batist, matase si alte asemenea materiale. Pentru asta desena modelul pe calc, apoi perfora cu un ac fin. Dupa asta, cu un pamatuf moale si cu scrobeala de rufe, transfera desenul pe tesatura fara sa murdareasca sau sa imbacseasca materialul. Evident aceaste operatiuni imi reveneau mie. La acea vreme, mi se parea o corvoada. De unde era sa stiu cat imi va folosi peste 40 de ani acest lucru. Acesta, ca si multe alte lucruri pe care le-am invatat de-a lungul vietii, mi-au folosit si m-au ajutat in realizarea diverselor elemente pe care le regasiti pe torturile mele.
Ati vazut mai sus placuta pe care vom invata acum sa o facem. Am ales acest model pentru ca este mai complex si contine mai multe elemente.
In primul rand avem nevoie de un print cu literele alfabetului cu un font pe care il alegem. Ne mai trebuie o foaie de calc si un pix cu creion.
Copiem pe foaia de calc numele pe care il dorim si in forma pe care o dorim.
Cu ajutorul unui ac cu varf subtire, perforam pe conturul desenat pe calc. Punem foaia pe un burete si perforam cu pasi mici.
Acum intindem foaia de fondant si pe ea asezam calcul cu desenul perforat.
Cu o pensula moale si colorant alimentar pulbere, pensulam in asa fel incat praful sa treaca prin micile orificii create de ac.
Asa arata dupa ce ridicam cu grija calcul.
Cu ajutorul unui instrument cu o bila mica in varf, presam usor punct langa punct, urmarind cu atentie conturul.
Asa arata cand terminam .
Decupam pe margine, lasand un contur.
Acum ne pregatim sa coloram. Ne trebuie o palta sau un recipient, colorant alimentar pulbere alcool si o pensula buna.
Am colorat cu roz in cazul de fata.
Co o pensula fina, am facut niste picouri albe.
Placuta ar putea fi gata, dar m-am gandit sa continuam si cu decorarea ei.
Facem cinci bilute din fondant pe care le lipim de placuta. Lipirea se face cu apa.
Continuam pana cand consideram ca am pus atat cat trebuie.
Cu ajutorul unui instrument, facem niste usoare adancituri.
Pensulam mislocul florii cu apa, apoi punem o biluta galbena de fondant.
Acum frunzele.
Le lipim pe placuta.
Am putea sa ne oprim aici. Dar mai bine continuam. Cu aceasta ocazie veti vedea si florile acelea grase si care par facute din carpa si calti.
Folosindu-ne de acelas instrument, facem niste adancituri.
Acum frunzele
Niste picouri albe si respectiv roz, vor creea senzatia de carpa.
Aceasta a fost executia unei placute cu numele beneficiarului. E mult de munca la ea, si iti trebuie timp sa o realizezi, dar efectul obtinut merita tot efortul.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
foarte frumos.multumim de explicatii
RăspundeţiŞtergereFoarte frumos. Un tutorial pe gustul tuturor.
RăspundeţiŞtergereExtraordinar...asteptam de mult...multumim...spor la treaba in continuare...
RăspundeţiŞtergereFoarte educativ postul.Imi place.
RăspundeţiŞtergerePentru cine nu stie nimic in decorarea torturilor asa cum sunt eu, ajuta extrem de mult.
Iti trebuie si ustensile speciale din cate vad si o tona e rabdare dar rezultatul sigur merita.
Succes in continuare !
foarte frumos si bun tutorialul. Multumesc!O duminica placuta va doresc!
RăspundeţiŞtergereSuper... multumim si pentru aceasta lectie.Sa va dea Dumnezeu sanatate si spor in continuare...
RăspundeţiŞtergereSplendida realizare ! Multumiri pentru acest tutorial !
RăspundeţiŞtergereMultumesc foarte mult doamna Viorica,aveti mini de aur si o intelepciune inalta.
RăspundeţiŞtergereardeam de nerabdare sa vad cum realizati aceste placute cu nume, cumva intuisem eu pasii...dar aveam nevoie de confirmare. Multumiri.
RăspundeţiŞtergereMultumiri pentru tutorial! Este deosebit de explicit si bine ilustrat. Ne salveaza de la chinul cu decupatul literelor din pasta. Floricelele din "carpa" sunt adorabile. Suportul pe care uscati placuta este perforat, sau nu vad eu bine? Eu am incercat sa usuc pe sticla, pudrata cu amidon sau unsa cu ulei de palmier. Se lipeste sau ramane amidonul pe spatele elementelor si nici nu se usuca foarte bine si usor. Multumesc mult. Ileana
RăspundeţiŞtergereIleana, in poza este pus pe un tocator de plasic. Asta doar pentru manipulare. In nici un caz nu il usuci pe sticla. Se face vid, si pasta ramane umeda. Nici pe alte suprafete netede, lucioase. Cel mai bun pentru uscare este polistirenul sau pluta. Se gasesc in comert rondele de pluta pentru pus vasele fierbinti. Nu folositi ulei de palmier sau alt ulei la modelat. Pasta se inmoaie.
RăspundeţiŞtergere"...pasta se inmoaie...", evrika. De aceea imi ies scoborotile prin capetele figurinelor. Daca ati sti cat m-am muncit!!!. Va rog eu, frumos, frumos, faceti o rubrica pentru categoria superincepatori, ceva cu "tricks and tips", eu ma inscriu si la categoria superesecuri dar promit ca perseverez. Multumesc, Ileana.
RăspundeţiŞtergereMultumim frumos pentru explicatii... foarte detaliate asa cum ne-ati obisnuit. Acum noi ca niste elevi silitori trebuie sa ne facem temele si sa va trimitem o poza sa ne dati nota.
RăspundeţiŞtergereFoarte bine explicat si complet tutorialul,multu-
RăspundeţiŞtergeremesc frumos!Tin sa apreciez ca iti faci timp sa mai si pozezi pasii intermediari,stiu cat este de greu!
Chiar imi este de mare ajutor tutorioalul cu bennerul,multumim pentru tot ce ne aratati pas cu pas !
RăspundeţiŞtergereToate torturile dvs.sunt superbe,pline de culoare si viata,felicitari!
Adina, chiar este foarte greu sa lucrezi si pa fiecare pas sa faci poze. Nici nu iti imaginezi cate tutoriale incepute am. Ma apuc de lucru, fac poze, fac, apoi sunt absorbita de ceea ce lucrez si uit de poze. Cand este gata personajul, imi amintesc, dar...este deja tardiv.
RăspundeţiŞtergereRenata, imi doresc sa reusiti, dar eu nu sunt in masura sa va dau note. Asta o vor face cei pentru care faceti torturile.
RăspundeţiŞtergereDivno izgleda, hvala za tutorijal :)))
RăspundeţiŞtergereImi place cum lucrezi si cum explici...am sa incerc sa folosesc si eu ideea banner-ului...:))
RăspundeţiŞtergereFelicitari! Si o seara buna! :)
este minunat ceea ce faceti ...multumim ca ne impartasiti di secretele dumneavoastra
RăspundeţiŞtergereSuper prezentare stiu ce munca depui pentru aceste minunatii din partea mea toata admiratia zicea cineva ca e un drog si are perfecta dreptate la cafea musai sa intru pe blogul tau pupici si spor in continuare
RăspundeţiŞtergerefoarte explicita metoda...eu am invatat totul singura, fara tutoriale, doar imaginandu-mi cam cum as putea sa fac cate ceva. in loc de apa, eu folosesc albus de ou crud, mi se pare mie ca lipeste mult mai bine!
RăspundeţiŞtergereUAU. CHIAR MA INTREBAM CUM ATI FACUT ACELE FLORICELE, DAR ACUM MULTUMITA DVS IU. MULTUMESC MULT PENTRU EXPLICATII. SUNTETI EXTRAORDINARA
RăspundeţiŞtergereBuna ziua,
RăspundeţiŞtergereIeri nu am avut timp sa "vin in vizita",dar azi dimineata cand am intrat si am vazut acest tutorial, si dupa cum am mai spus ...GRATUIT, m-am intrebat in sinea mea ce as putea face ca sa va rasplatesc? si mi-am dat raspunsul: sa il sun pe Buddy ca sa va pregateasca un tort !:))va multumesc mult, sunteti maxim de inventivitate, maxim de rabdare si maxim de simpatica! Va pup! Laura Nechita
Multumesc Laura. Dar sa sti ca eu prefer torturile facute de mine. Despre gust vorbesc.
RăspundeţiŞtergereMULTUMESC,sa-ti dea domnul tot ce-ti doresti,ca meriti,pentru tot ce ne inveti
RăspundeţiŞtergereviorica, ca de fiecare data m-ai lasa...cu gura cascata. ma gandeam e complicat banerul pe care il tot admiram pe torturile tale, si cand colo...ca sa nu mai spun ca am si instrumentele necesare. dar am o mica-mare intrebare: cu ce font si ce dimensiune ati scris? sau mai bine zis, care este cel mai utilizat font?
RăspundeţiŞtergereMihaela, eu folosesc ce font imi place mie. Cand am timp, aleg si printez alt font. Tu sau alte fete, folositi ce font va place. Doar nu exista o regula. Ala si doar ala.
RăspundeţiŞtergereExcelent! Iar explicatiile foarte clare.
RăspundeţiŞtergereAm si eu, insa, o intrebare. Cat timp trebuie lasat acest banner la uscat?
Multumesc
Fancy, trebuie sa stea 2-3 zile sa se usuce bine.
RăspundeţiŞtergereAm si eu o intrebare. am vazut ca folositi alcool rafinat din cereale, eu nu am gasit inca in magazin. Ce fel de alcool pot folosi?
RăspundeţiŞtergeresuper explicatiile. am facut si eu aseara si mi-a iesit :) multumim mult de tot si suntem aici pt noi lectii
RăspundeţiŞtergereEva eu ieri am luat alcool rafinat din cereale dintr-o alimentara de cartier. o sticla de 500ml a fost 47 lei.
zbuna.V-am descoperit in urma cu ceva vreme , din intimplare. Nu mi-a venit sa cred ca cineva poate sa ne expice atit de multe lucruri si imi dau seama ca am o multime de invatat de la dumneavoastra. Va vizitez aprape in fiecare zi si imi face placere de fiecare data sa vad ceva nou.
RăspundeţiŞtergereva rog sa imi spuneti cum lipiti bannerul pe betisoare ca sa nu se rupa si pentru a putea fi sustinut cu usurinta.
va multumesc si succes!Lucia
Buna Lucia. Betele de frigarui se lipesc pe spatele bennerului, cu o pensula de apa, si o fasie de pasta. Se lasa la uscat pe polistiren, apoi se ridica in picioare, se infige in polistiren, si se lasa la uscare mai buna, aerst din toate partile.
RăspundeţiŞtergereva multumesc pentru explicatii si abia astept sa vad alte noutati...
RăspundeţiŞtergereLucia
Intre timp am gasit si eu :) Multumesc!
RăspundeţiŞtergereVă mulţumesc din suflet pentru răbdarea cu care detaliaţi fiecare tutorial. Am fost foarte dezamăgită de fiecare dată de torturile cumpărate la evenimentele noastre din familie, şi mă gândeam că şi de ziua fiicei mele, care va împlinii luna aceasta un an, va fi la fel. Dar datorită dumneavoastră, am reuşit să realizez eu bannerul şi câteva figurine, şi sunt convinsă că tortul va fi superb. Evident nici nu mă apropii de calitatea lucrărilor dumnevoastră, dar sunt foarte fericită şi aşa. MULŢUMESC !
RăspundeţiŞtergereViorica, vreau sa-ti cer permisiunea sa imprumut cateva din ideile si tehnicile tale... daca esti de acord... Imi plac foarte mult torturile tale si as dori sa ma inspir din decorurile lor. Multumesc anticipat.
RăspundeţiŞtergereSilvia, cu cea mai mare placere. De aceea public, pentru a va inspira si a va ajuta sa realizati torturi frumoase.
RăspundeţiŞtergereAm respectat toate sfaturile pentru executarea bener-ului si mi-a iesit foarte bine! Am sarit doar peste cel in care se adauga culoare pentru marcarea lui pe pasta. Apasand putin hartia cu intepaturile gata facute s-a marcat modelul in pasta si a fost usor dupa aceea! Multumesc pentru sfaturi! Pentru botezul finutelor si nepotelelor am sa încerc varianta cu mulajul pentru bebe! Sper sa-mi iasa la fel de bine ca bener-ul!
RăspundeţiŞtergereDoamna Viorica, de unde ati cumparat ustensila cu care ati decupat? si cum se numeste? multumesc. anca
RăspundeţiŞtergereBuna Anca. Instrumentul face parte dintr-un set de taietoare de diferite forme si dimensiuni. L-am cumparat de la Practiker. A costat 22 de ron.
RăspundeţiŞtergereMultumim
RăspundeţiŞtergereInca o data multumesc pentru tutoriale si pentru rabdarea cu care explici modul de lucru. Toata admiratia pentru tot ceea ce faci, adica bijuterii; nu torturi.
RăspundeţiŞtergereAstazi am facut si eu o asemenea placuta, sau ... ma rog pe aproape.
Am si eu o intrebare daca tortul este foarte insiropat cu ce ar trebui sa il acopar prima data ca apoi sa folosesc martipan sau pasta de zahar?
RăspundeţiŞtergereSincer, nu stiu. Eu fac un tort ce nu trebuie insiropat. Astfel, nu am asemenea probleme.
ŞtergereNu ma pot satura sa ma uit la poze si la instructiuni..... explicatiile pe care le oferiti sunt nepretuite si dau impresia ca sunt lucruri usor de facut... aveti un dar minunat care va ajuta sa faceti astfel de minunatii.... si mai ales stiti sa explicati cum se fac.. nu oricine poate face acest lucru...
RăspundeţiŞtergereO sa incerc si eu sa fac anumite lucruri postate de dumneavoastra si sper sa-mi reuseasca...singura problema este ca nu am toate ustensilele necesare astfel incat va trebui sa improvizez...
Vroiam sa va intreb daca cumva stiti o reteta pe care o caut... vreau sa fac pe un tort impresia de apa si stiu ca exista o crema transparenta care da aceasta impresie dar nu am gasit reteta... ma gandeam ca poate stiti despre ce vorbesc...
Multumesc mult!
Sorina, multumesc mult. Despre ceea ce m-ai intrebat, ce sa iti spun ? Eu folosesc fondantul din care creez senzatia de apa. Dar evident exista diverse alte tehnici. Probabil tu te referi la gelul de decorat.
ŞtergereSe poate sa fie vorba de gel...nu stiu exact cum se numeste... am vazut ca Buddy il foloseste in torturile lui...
RăspundeţiŞtergereVroiam sa va mai intreb care sunt preturile pentru torturile dumneavoastra... de exemplu un tort de mot un singur etaj cum aveti postate, sau cu doua etaje...
Multumesc!
Sorina, pretul unui tort este dat de ceea ce si cat de bine poti executa un decor si nu de nr de etaje.
ŞtergereAm observat in discutiile pe care le-ati avut cu diverse persoane pe acest blog ca ar exista si in Bucuresti un magazin in zona Cocor-Unirea de la care se pot cumpara coloranti Wilton... Aveti cumva idee pe unde este pentru ca cei de la Lumea Basmelor nu au reprezentanta in Bucuresti...
RăspundeţiŞtergereMultumesc!
Da, se afla pe str Patriei, dar nu stiu nr. Cast Grup. Il gasesti pe net.
ŞtergereDaca faceti placuta maro de exemplu,cum colorati literele?am facut o placuta neagra si urma sa scriu cu alb si a iesit gri.
RăspundeţiŞtergere